Legenda unei prietenii timpurii...

Oh, se stie ca toamna vine cu vanturi si ploi, viroze si guturai...Ce sa facem, daca nu ne-am nascut intr-o tara exotica?!...Dar sa nu credeti ca m-am lasat doborat asa, cu una, cu doua...Nu, nu! Si-apoi, nici nu aveam cum sa ma dau infrant fara lupta, pentru ca imi dadusem cuvantul voievodal mamei ca de ziua ei o sa fiu ...doar un tip perfect si nimic mai mult! Ba, sa stiti ca am fost un tip perfect chiar si de ziua tatii, pentru ca si el, ca tata de voievod, s-a nascut intr-o zi de toamna tarzie, tarzie...

Si a fost musai sa ma bucur si eu de o pretioasa felie de tort pentru ca, dupa cum stiti, are mama talentele ei culinare! S-a dat peste cap si a copt un nemaipomenit tort de ciocolata ...de la cofetaria Ana! Stie mama sa cada mereu in picioare, nu gluma!

In plus, trebuie consemnat faptul ca tata, in mod neobisnuit, chiar a fost acasa! Atat de rar se intampla sa fim toti trei, incat s-a impus sarbatorita reuniunea de familie chiar si fara evenimente deosebite...daramite acuma, cand implinea mama 18 ani (ca in fiecare an!)

tortul mult visat...

 

veselie in voievodat!



Asadar, nu doar majoratul a fost pricina bucuriei si a veseliei, ci intalnirea noastra cu tata! S-a declarat in mod oficial sarbatoare in voievodat, mama a ornat frumos tortul asa cum numai ea stie sa o faca...la cofetarie, a infipt trei lumanari (pentru ca si noi suntem doar trei) si s-a pornit veselia! Nu a tinut doar trei zile si trei nopti, ci chiar sapte zile intregi, pana cand am tusit eu prima data...Ei, atunci s-a oprit muzica si dansul, mama l-a sunat pe doctorul tuturor copiilor, m-a coafat, m-a aranjat, mi-a pus bombonele in buzunar si am plecat la spital.

Vreau sa va spun cinstit ca cel mai vechi prieten al meu este domnul doctor -

sa nu va para saga daca va spun ca ne stim, cu adevarat, de-o viata! Abia invatasem glasul mamei si abia ma obisnuisem cu cel de-al saptelea fel de lapte care imi era servit cand s-a impus de urgenta o spitalizare de zece zile triste si zece nopti lungi la reanimare...O, nu! Viata nu m-a ferit de necazuri, nu! Va spun drept, atat m-am consumat in sinea mea incat am reusit sa slabesc din cele 5 pretioase kilograme pe care le adunasem cu oarece efort... vreo 600 de grame...

Sa va mai spun ca mama s-a uscat de plans si jale?! Cuvintele nu-si mai au rostul! Intr-o zi imi voi publica memoriile si va voi povesti cu de-amanuntul tot ce s-a intamplat cu adevarat important in mica mea existenta!

Dar pana atunci, va impartasesc cateva farame din intelepciunea mea voievodala si va spun asa - IN VIATA NIMIC NU ESTE INTAMPLATOR! Iata cum mi-a fost scris sa cunosc pe salvatorul meu si al tuturor copiilor napastuiti de boala intr-o friguroasa si trista zi de ianuarie, cand eu nici nu implinisem...3 luni intregi! De atunci ne leaga o stransa prietenie si multe amintiri! Facem un schimb echitabil- eu ii dau voie sa ma consulte, el imi da bomboane! Eu il las sa puna stetoscopul sa-mi asculte plamanii, el imi da biscuiti! Eu ii dau o bomboana...el imi da un pup!

Iar mama, despre care gurile rele spun ca nu ar mai avea toti boii acasa (dar eu nu cred, nu cred si basta!), m-a coafat si m-a aranjat ca sa fiu pregatit pentru a se imortaliza intalnirea cu unul dintre cei mai pretiosi prieteni ai mei. Domnule doctor, mii de multumiri si multe plecaciuni de la un mic voievod de gradinita, dar mare voievod pentru parintii lui!

Articol dedicat domnului dr. Florian Cristogel de la Spitalul de copii Sf. Maria, Iasi

Today is...The Day!

Intr-o zi de toamna senina, mama mea principala si cu doctorul ei personal au hotarat ca e cel mai bun moment pentru mine sa vin pe lume. Si au hotarat ca la orele 13, 05, eu sa ii desfat cu primele triluri dintr-o nemaipomenita viata de voievod. Atata s-a mai pregatit mama pentru aceasta zi speciala, incat aproape ca nici nu mai stia sa se bucure: a plans cat a putut pentru faptul ca am fost nedreptatit la nastere si am primit doar nota 9! Pai neam de neamul nostru n-a mai luat asemenea note de ...rasul curcilor! Mama era cat pe ce sa fac contestatie dar, vazandu-ma pe mine cat mi-s de frumos, de aratos, de fitzos...a ajuns la inteleapta concluzie ca nu-si are rostul re-examinaarea...timpul le va dovedi pe toate, iar eu am o intreaga viata de voievod sa arat tuturor cat mi-s de premiant! Ca doar si stramosii mei, dar si stramosii stramosilor mei, de mii de ani incoace, din premianti se trag! Si ii musai sa mentionez ca si modestia...tot de la

stramosi o mostenesc!

Ei bine, sa nu-mi uit vorba: daca Cel de Sus a hotarat sa ma nasc intr-o asa de frumoasa zi si sa le aduc atata bucurie parintilor si bunicilor, unchilor si matusilor mele, verilor si verisoarelor mele, ei bine, si eu, la randul meu, am decis sa impart o felie de tort cu cei mai dragi si mai buni prieteni ai mei: Edi, Ana, Tudor, Daria, celalalt Tudor, Margot si Vladut. Doar Cezara n-a putut veni, pentru ca era ocupata cu...o viroza!

Va spun cinstit: de cand sunt eu un mare voievod nu s-a mai pomenit o asemenea petrecere in palat!

Ba chiar am primit si diploma in care talentul meu de muzician si mare artist in viata a fost pe deplin laudat! Ladies and gentlemen, this is Mambo nr. 5!

Iar acum, dupa cum paparazzi au surprins, le dedic un slagar fetelor: "Drumurile noastre toate se vor intalni vreodata..." Prietenii stiu de ce!

Momentul tortului a fost cu adevarat emotionant, pentru ca toti cei de-un leat cu mine au cantat intr-un glas: "Long live the king!"

Iar pozele care urmeaza sunt de pus in rama, pentru ca va spun numai voua: dezmatul a fost ...demn de a aparea in revistele de scandal! Pai care mama priveste cu ochi buni cartofii prajiti la masa?!...Cartofii aia neamipomenit de buni, calzi, aromati, fragezi, care se topesc in gura...da, da, cartofiorii aia...eu ii primesc...O DATA PE AN!!!!!!!!!!!!!!!! 

 Si asta a fost ziua aia neamipomenita! De-acuma...la anul! Si asta e valabil si pentru mine si pentru toti prietenii mei! 

 Oricum, nu stiu ce se intampla in alte voievodate, dar va spun ca eu stiu cel putin o mama ( desigur, exagerata) in camara careia nu exista zare de cartof...si tare-as mai pofti macar la o portie... Dar pentru faptul ca niste asemenea mancaruri     m-au trimis, cand eram mai tanar, de urgenta la spiter...ei bine, pentru o singura greseala de acest gen, mama din voievodatul meu a decis: NO  POTATOES   IN OUR  KINGDOM!
  De aceea, ma bucur alaturi de prietenii mei cat pot de moment si imi rasfat papilele gustative!

Iar la final, in sabii sa ne luptam si in vapor sa ne jucam!

Si, ca ultim cadou, pe langa toate darurile nemaipomenite pe care le-am primit astazi, printre fotbalisti, trotinete, blugi, camasi de fitze, masini de curse, magari (ca nu eram suficienti eu si tata), am mai primit un cadou, un ultim cadou: vaccinul! Asa ca, am lasat toata mandria la o parte si am tras o plansoare demna de un mare voievod, asa cum nu s-a mai pomenit de cand mama lui l-a facut! Am zis!

Waiting and waiting...

S-a dus si vara, a venit toamna si n-a venit oricum, ci cu vreme de racoare, zile mai scurte si cu soare mai putin...Dar nu conteaza, eu tot is fericit, pentru ca m-am nascut intr-o zi de toamna, iar ziua mea...nu-i departe...

Mai sunt 17 zile lungi pana cand voi atinge inteleapta varsta de 4 ani intregi! Iar eu astept si-mi fac sperante ca voi primi cadouri multe, cum ar fi dulciuri, masini, tramvaie, cai, magari si altele asemenea lucruri pe care le poate strange omu' pe la casa lui... 

Ce pot sa spun?! Speranta moare ultima...pentru ca ultima a iesit din cutia Pandorei...Iar eu nu ma las inselat de amenintarile mamei, care tot spune ca,  daca nu devin mai ordonat si mai disciplinat, nu-mi cumpara nici tort,  nici lumanari sa suflu-n ele...Si de unde ii tot vin asemenea idei?! Ei, va spun acuma: ea are neobisnuitul narav de a o intreba pe doamna mea educatoare daca am fost cuminte...La ce i-o fi trebuind sa stie...nu ma pot pricepe! Si iata ca n-a fost zi lasata de la Dumnezeu anul asta in care sa nu primeasca mama macar o plangere!...

Si acuma, spuneti voi: unde s-a mai pomenit copil cuminte si baba frumoasa?! Pai, de cand ii lumea asta toata, de la Adam si Eva-ncoa', nu s-a vazut pe fata pamantului copil sanatos si cuminte...Ori ii obraznic, dar sanatos, aratos, intelept si frumos (lista ar putea continua, dar stiti ca sunt modest!), ori ceva nu-i a buna cu el!

Asa ca, ma gandesc eu in sinea mea: ce-ar vrea oare  mama mea?

Daca nu se plange nimeni de mine, inseamna ca-s moale ca o molusca...si  ar innebuni mama de grija! Daca se plange lumea de mine, innebuneste de nervi si de rusine...

Cum o dau, tot prost iese!

Am tot stat si am tot cugetat, iar la urma mintea mi s-a destupat: prefer sa fiu tot eu, caci asa-i sade bine unui voievod (mai mult sau mai putin...) celebru!

Cui nu-i place, n-am ce-i face!...Am zis!

Inovat si renovat...

Sa nu credeti ca in toata aceasta vreme in care nu am mai de stire-n voievodat, eu am stat degeaba...

M-am framantat si m-am preocupat cum sa fac sa imbrac in straie noi cronica aici de fata...si i-am dat acest vasmant - sper sa va placa mai mult decat cel vechi!

Cronicarul meu personal l-a tot..."cusut" cu fir de-argint si-apoi l-a aruncat peste letopisetul tarii de la etajul 7...si iata asa m-am innoit!
In timp ce se pregatea vesmantul cel nou cronicii mele, eu m-am gandit sa-mi vad de ale mele teluri si astfel am reusit sa mai cresc cativa centimetri, sa socializez la fel ca-n alte vremuri si sa invat diverse metode de a innoda ... limba vorbita... Asadar, de cand s-a consacrat pluralul "succesuri", am cujetat ca asa se cuvine a grai si am inceput a folosi dupa cum urmeaza: un ou, doua "ouri", un sef, doua "sefuri"...
Deocamdata, asta ma face sa fiu inca un tip fermecator, dar privirea mamei prevesteste vremuri grele, de munca asidua la gramatica!



In alta ordine de idei, am ramas acelasi tip cuceritor, doar ca acuma ma rezum la domnisoarele de varsta mea...nu mai sper la doamne care ma depasesc si ca varsta, si ca inaltime...ar fi sub demnitatea mea!


In rest, stiti ca in aceasta vara am tot facut schimb de mame! De cand s-a deschis sezonul de nunti si pana pe 24 septembrie, cand s-a anuntat oficial inchiderea acestuia, parintii mei personali tot m-au dat cu imprumut ba la tututa, ba la Monica...Norocul lor ca sunt asa de bun si de simpatic, de ma indrageste lumea, ca altfel...nu-i vedeam bine la cele 8 nunti, 2 cumatrii, o cununie si o intalnire de 15 ani de cand a sfarsit mama liceul...ehehe, a fost treaba serioasa, nu gluma!

In plus, ma pastrez in forma, asadar fac aerobic impreuna cu verisoara mea personala!

 

 

Si nu uit niciodata ca fetele iubesc latura mea sensibila!
My dear ladies, a flower for everybody!
And kisses for all!

About summer...

Va spun cinstit si foarte raspicat: nicio minune nu dureaza mai mult de trei zile! Atata m-am rugat si m-am tot rugat in sufletelul meu sa mai stea tata cu noi, incat mi s-a indeplinit dorinta: si-a luat concediu trei zile intregi! In sfarsit, n-a mai fost nevoie sa-l astept in fata usii de la intrare, dormind cu magarul pe pernuta cu Mickey Mouse si nici nu mi-am cautat alt tata, dupa cum amenintasem anterior...Si aceste minunate trei zile le-am petrecut departe de casa, toti trei si impreuna cu alti trei, pe care ii iubesc la fel de mult ca pe parintii mei: verisoara principala, matusa personala si unchiul cel mai calm.

Am visat si am tot visat la zilele in care imi voi aranja palaria peste plete si-mi voi arunca colacul in spinare, ca sa ma pot bucura de soare...Ei bine, asteptarile mele au fost rasplatite!

Desigur, am avut tot soiul de experiente, ca orice grozav inotator! Intrucat ma faceam de rusine in fata fetelor, am decis sa inot fara crabul-colacel si am inotat si am tot inotat pana m-am afundat...

Tata a fost vigilent si pe loc m-a adus la suprafata, dar eu va spun si acum, ca si atunci: "Am stat asa , in apa, ca un peste si nu m-am speriat..."

Bine, bine, asa stau lucrurile cu mine, dar cu mama...e alta poveste! Cred ca mi s-au scurs vreo doua lacrimi si mie...care nu pareau de bucurie, iar mama nu s-a mai lasat deloc impresionata de abilitatile mele de inotator cand a decis ca nu mai bag in apa nici macar un degetel daca nu pun si...colacel! Si uite-asa, s-a sfarsit cu succesul meu asupra doamnelor si domnisoarelor din jur!

In fine, timpul le rezolva pe toate! Numai maine nu-i poimaine si-o sa plec cu prietenii la mare, cu masina tatii...Ca doar nu ne-om duce cu trenul si cu parintii pe capul nostru, nu?! Deja mama se ingrijoreaza la asemenea viziune si inca de pe-acum cugeta la tot soiul de tertipuri sa nu ma lase de capul meu...

Pana atunci, mai merg la piscina cu mama, tata, Delia- verisoara mea principala si cu tututa- matusa mea personala! Dar sa stiti, in secret visez la libertate, plimbari pe plaja, seara, cu picioarele goale prin nisip si cu o fata de mana...Am zis, am spus si am promis!

...Las' ca voi creste mare,

sa-mi iau sacul in spinare

si sa plec singur la mare!

Misiune imposibila?!...

Daca unii asteapta deschiderea sezonului de vanatoare, ei bine, eu asteptam cu nerabdare deschiderea sezonului... de nunti! Deschiderea oficiala a avut loc pe 2 iulie, cand nanul meu personal a decis sa fie ...mirele anului!

Dupa cum va spuneam pe alta pagina din cronica , misiunea mea de iulie a fost una ... de vis!

In atributiile mele voievodale a intrat aceea de a duce inelele la aceasta nunta, pentru ca altfel nu se putea insura nanul meu! Si daca el mi-a stat alaturi in biserica, atunci cand m-a scaldat parintele in cristelnita, se cuvenea sa-i rasplatesc gestul si sa-i stau si eu alaturi cand il cununa preotul!

Evident, mama a intrat in panica: cum ne costumam, cum ne coafam?!...Bineinteles, s-a instaurat starea de urgenta, mama a pus mana pe telefonul rosu si a sunat de urgenta la cele mai inalte foruri de...prieteni si colegi, ca sa gaseasca palarier si costumier.

Asadar, partea cea mai grea nu a fost sa am grija de inele, ci sa fac rost de vesminte! Am sunat din surle si din trambite, am trimis vorba-n lung si-n lat si astfel am cuvantat: "Dau voievodatul meu pentru un frac!"

Si s-a rascolit o tara-ntreaga, google-ul, facebook-ul si alte retele virtuale, agendele de prieteni, toata tara si suflarea...si-n ultimul ceas s-a gasit hainuta cu coada de randunica, mi-am aranjat papionul la gat, m-am coafat, m-am pudrat si am plecat.

Este cert ca nu puteam lipsi de la eveniment, dar trebuia sa ma ridic la inaltimea asteptarilor, pentru ca numai o data mi se incredinteaza asemenea misiune!

Dupa ce am predat aurul parintelui, un singur lucru mai ramasese de facut si datoria mea era desavarsita:

Sa fur un pup miresei!


Ladies and gentlemen, va las sa constatati:

Mission... completed!

Prioritati de vara!

Am fost neglijat in ultima vreme de cronicarul meu personal, dar nu il cert, pentru ca are scuza: motiveaza ca tot voievodatul a aflat ca eu sunt minunat, asadar se impunea oarece pauza, ca sa trecem si noi drept...modesti...

In asemenea vremuri secetoase, astept zilele de concediu, astept evenimentele importante din familia mea... Am o misiune de indeplinit, dar va dezvalui mai tarziu de ce menirea mea este sa port frac si papion ! Ce secret ar mai fi daca v-as spune acum?!...

Dar pana atunci, imi doresc si eu, ca si voi, sa scap de zilele toride si sa fug in voievodatul meu de la Hanu-Ancutei, acolo unde nimic nu ma poate determina sa intru in cetate, pentru ca in curtea bunicilor mei este atata zumzait si bazait, cat nici cu mintea nu puteti gandi... S-apoi, cred ca si Vadim a amortit asteptandu-ma la antrenamente, daca n-o fi imbatranit de tot cel mai negru prieten latrator al meu! Iar pitita mea personala s-a facut luntre si punte si a adoptat la casa ei si pe motanul Thomas despre care am auzit ca-i mai mic decat soricelul Jerry, dar are el vreme sa creasca si sa fugareasca toti chitaitorii de pe langa gospodaria bunicilor!

In orice caz, s-a inteles, sper, in toata tara, ca sunt foarte ocupat, de aceea, pe agenda mea de lucru, prioritatile sunt acestea:

1. sa caut papadii si sa le vantur in curtea bunicii

2. sa alerg dupa Vadim, sa vedem care iese primul la jogging

3.sa-l necajesc pe micul Thomas, pentru ca, dupa ce creste, cine-l mai prinde?!...

4.sa lungesc urechile iepurasilor pe care ii are bunica in sura

5.sa ma laud ca sunt ...bun, (modest), cuminte si aratos!

Nu stiu daca aceasta este ordinea exacta, insa va pot spune cu certitudine ca acestea sunt cele mai importante 5 griji ale mele si trebuie musai sa le duc la indeplinire.

As mai adauga pe lista, desigur, dupa ce toate celelalte vor fi fost duse la bun sfarsit, ca sunt fiul tatalui meu si sunt mandru din cale-afara!

Si nimic nu ma opreste sa-i dovedesc si mamei ca e cea mai buna mama din toate cele pe care le am...:)