Oh, se stie ca toamna vine cu vanturi si ploi, viroze si guturai...Ce sa facem, daca nu ne-am nascut intr-o tara exotica?!...Dar sa nu credeti ca m-am lasat doborat asa, cu una, cu doua...Nu, nu! Si-apoi, nici nu aveam cum sa ma dau infrant fara lupta, pentru ca imi dadusem cuvantul voievodal mamei ca de ziua ei o sa fiu ...doar un tip perfect si nimic mai mult! Ba, sa stiti ca am fost un tip perfect chiar si de ziua tatii, pentru ca si el, ca tata de voievod, s-a nascut intr-o zi de toamna tarzie, tarzie...
Si a fost musai sa ma bucur si eu de o pretioasa felie de tort pentru ca, dupa cum stiti, are mama talentele ei culinare! S-a dat peste cap si a copt un nemaipomenit tort de ciocolata ...de la cofetaria Ana! Stie mama sa cada mereu in picioare, nu gluma!
In plus, trebuie consemnat faptul ca tata, in mod neobisnuit, chiar a fost acasa! Atat de rar se intampla sa fim toti trei, incat s-a impus sarbatorita reuniunea de familie chiar si fara evenimente deosebite...daramite acuma, cand implinea mama 18 ani (ca in fiecare an!) |
| tortul mult visat... |
 |
| veselie in voievodat! |
Asadar, nu doar majoratul a fost pricina bucuriei si a veseliei, ci intalnirea noastra cu tata! S-a declarat in mod oficial sarbatoare in voievodat, mama a ornat frumos tortul asa cum numai ea stie sa o faca...la cofetarie, a infipt trei lumanari (pentru ca si noi suntem doar trei) si s-a pornit veselia! Nu a tinut doar trei zile si trei nopti, ci chiar sapte zile intregi, pana cand am tusit eu prima data...Ei, atunci s-a oprit muzica si dansul, mama l-a sunat pe doctorul tuturor copiilor, m-a coafat, m-a aranjat, mi-a pus bombonele in buzunar si am plecat la spital.
Vreau sa va spun cinstit ca cel mai vechi prieten al meu este domnul doctor -
sa nu va para saga daca va spun ca ne stim, cu adevarat, de-o viata! Abia invatasem glasul mamei si abia ma obisnuisem cu cel de-al saptelea fel de lapte care imi era servit cand s-a impus de urgenta o spitalizare de zece zile triste si zece nopti lungi la reanimare...O, nu! Viata nu m-a ferit de necazuri, nu! Va spun drept, atat m-am consumat in sinea mea incat am reusit sa slabesc din cele 5 pretioase kilograme pe care le adunasem cu oarece efort... vreo 600 de grame... Sa va mai spun ca mama s-a uscat de plans si jale?! Cuvintele nu-si mai au rostul! Intr-o zi imi voi publica memoriile si va voi povesti cu de-amanuntul tot ce s-a intamplat cu adevarat important in mica mea existenta!
Dar pana atunci, va impartasesc cateva farame din intelepciunea mea voievodala si va spun asa - IN VIATA NIMIC NU ESTE INTAMPLATOR! Iata cum mi-a fost scris sa cunosc pe salvatorul meu si al tuturor copiilor napastuiti de boala intr-o friguroasa si trista zi de ianuarie, cand eu nici nu implinisem...3 luni intregi! De atunci ne leaga o stransa prietenie si multe amintiri! Facem un schimb echitabil- eu ii dau voie sa ma consulte, el imi da bomboane! Eu il las sa puna stetoscopul sa-mi asculte plamanii, el imi da biscuiti! Eu ii dau o bomboana...el imi da un pup! Iar mama, despre care gurile rele spun ca nu ar mai avea toti boii acasa (dar eu nu cred, nu cred si basta!), m-a coafat si m-a aranjat ca sa fiu pregatit pentru a se imortaliza intalnirea cu unul dintre cei mai pretiosi prieteni ai mei. Domnule doctor, mii de multumiri si multe plecaciuni de la un mic voievod de gradinita, dar mare voievod pentru parintii lui!
Articol dedicat domnului dr. Florian Cristogel de la Spitalul de copii Sf. Maria, Iasi
