Poate nu va vine sa va credeti ochilor si urechilor, dar...da! Acesta-i adevarul gol-golut! Azi e ziua in care am dat piept cu viata de "ghinitza" (gradinita - in limbaj voievodal).
Eu va spun cinstit: m-am bucurat pana peste urechile mele mari (asa zice gura lumii, cum ca ar fi mari...Barfe, barfe si iar barfe!), dar mama era cat pe ce sa se porneasca intr-o plansoare dintr-aceea materna, cum numai ea stie sa faca!
In fine, m-am schimbat in haine de joaca, apoi am luat-o singur de mana pe educatoare si dus am fost!...intre copii si camioane! N-au trecut doua secunde intregi si am uitat si de mama si de tata, carora nu le venea a crede ca pot fi atat de usor de dezlipit de lan
ga ei.
ga ei. Pai cum?! La 2 ani si 7 luni fara 5 zile, cu toti dintii si 8 masele intregi in gura, mai era cazul sa cer parerea cuiva?! Eu iau singur decizii, ca-s ditamai Tutanul voievodanul, cum altfel!
Ba inca una si mai buna: Paya (doamna Paulina), bona noastra care m-a ingrijit chiar cu pretul parului ei lung si alb si al tuturor nervilor pe care i-am mancat eu aproape un an de zile, mi-a facut un cadou de suflet: mi-a cusut de mana si mi-a brodat numele pe saculetul meu personal de ghinitza.
Asadar, iata-ma cu desaga-n spinare, pornind vesel spre noul meu job! Are mama niste emotii chiar mai mari decat propriile mele urechi! Asta-i!
Abia stept sa le povestesc si bunicilor cate fete am pupat si pe cati dintre baieti i-am intimidat!
Sa nu intarziem , ca sa nu mi se taie din salariu!
Pa, mama, ne vedem diseara, ca sa povestim!
